Zelenski va publica o carte cu discursurile ținute în timpul războiului

Zelenski va publica o carte cu discursurile ținute în timpul războiului
Publicat: 18/10/2022, 09:11

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, intenționează să publice o colecție a discursurilor sale ținute în timpul războiului. Editorul cu care va colabora liderul de la Kiev a descris cartea drept „un strigăt de luptă pentru ca lumea să vorbească şi să lupte pentru libertate”.

„Un mesaj din Ucraina” este titlul ales al cărții. Din câte se pare, lansarea oficială va avea loc în luna decembrie a acestui an.

Ce plănuiește Zelenski să facă

Potrivit prestigioasei editori britanice Penguin Random House, cartea va include 16 discursuri selectate personal de Zelenski, care vor „explora călătoria Ucrainei din 2019 și până în prezent”. „Discursurile mele îi vor ajuta pe cititori să înţeleagă ucrainenii: aspiraţiile, principiile şi valorile noastre”, a completat chiar președintele. De asemenea, cartea va include o introducere în care Volodimir Zelenski explică tot ce a învăţat el despre sine şi Ucraina de la începutul conflictului cu Rusia.

„Sprijinirea Ucrainei nu este o tendinţă, o memă sau o provocare virală. Dacă vrei să înţelegi de unde suntem, ce vrem şi încotro mergem, trebuie să înveţi mai multe despre cine suntem. Această carte te va ajuta să faci exact asta” – Volodimir Zelenski

Toate veniturile obținute în urma vânzărilor vor fi donate fondului United24, controlat de Guvernul Ucrainei. Banii sunt direcționați spre ministerele guvernamentale, pentru a acoperi nevoile stringente. Potrivit AP, un exemplar al cărții lui Volodimir Zelenski se va vinde, în Marea Britanie, cu 69 de lire sterline.

Cartea „Un mesaj din Ucraina” va include o prefaţă semnată Arkadi Ostrovsky, redactorul cotidianului The Economist pentru Rusia şi Europa de Est. El susține că această carte conţine ideea de „cum şi-a găsit Ucraina vocea şi puterea”.

Discursurile președintelui Zelenski vor fi publicate de Hutchinson Heinemann de la Penguin Random House, din Marea Britanie, şi vor ajunge şi în alte ţări, precum SUA, Germania, Spania şi Portugalia. Rowan Borchers, director editorial la Hutchinson Heinemann, a declarat: „În ultimele şapte luni, discursurile preşedintelui Zelenski au devenit un strigăt pentru toţi cei cărora le pasă de viitorul democraţiei. Este onoarea vieţii mele să-l ajut să împărtăşească mesajul lumii”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Gestul INTERZIS la volan! NU ai voie să faci așa ceva în mașină
Cascadorie periculoasă la „Românii au Talent”. Autorul are 72 de ani
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
×